Breaking News
Loading...
vineri, 14 februarie 2014

         Ziua Indragostiților,o sarbatoare adoptată și la noi în țara,dar adevarata zi a Indragostiților la noi în România este Dragobete pe 24 februarie.
Ziua Sf. Valentin, ziua îndrăgostiţilor? Nu…o sărbătoare păgână, sexuală şi perversă!
Ziua Sf. Valentin este oficial “ziua mondială a îndrăgostiţilor”. Din moment ce în Biblie este statuat faptul că “Dumnezeu este iubire”, este Dumnezeu de acord cu această zi? Doreşte El ca oamenii să-şi ofere pe 14 februarie cadouri, lumânări şi alte daruri, ca simboluri ale dragostei? Răspunsul, pentru creştinii adevăraţi, este unul singur: NU!
Asemenea Crăciunului (“Moş Crăciun”), Paştelui (“iepuraşul”) sau Anului Nou, Ziua Sf. Valentin reprezintă încă o încercare de a “spăla” străvechi obiceiuri păgâne şi perverse, prin “creştinizarea” lor. Oricât de inocentă ar părea Ziua Sf. Valentin, oare câţi ştiu că aceasta îşi are originea în două dintre cele mai perverse festivaluri păgâne: Lupercalia şi ziua lui Juno Februato.
Lupercalia
Sărbătorită pe 15 februarie, Lupercalia era o zi ţinută de vechii romani în onoarea lui Lupercus, zeul fertilităţii şi al chibzuielii, protectorul recoltelor şi un vânător puternic, în special al lupilor. Romanii credeau că Lupercus protejează Roma de haitele de lupi, care atacau şi devorau animalele domestice şi oamenii.
Asistaţi de Fecioarele vestale, Luperci (preoţi bărbaţi) conduceau ritualuri de purificare, prin sacrificarea unor capre şi a unui câine în peştera Lupercal de pe Dealul Palatin, acolo unde gemenii Romulus şi Remus s-au adăpostit şi au fost hrăniţi de o lupoaică înainte de fondarea Romei. Îmbrăcaţi în pielea caprelor sacrificate şi mânjiţi de sângele lor, preoţii Luperci loveau femeile cu februa, bici făcut din pieile caprelor sacrificate. Preoţii Luperci credeau că biciuirea femeilor le garantează fertilitatea şi uşurinţa naşterilor de copii. De fapt “februarie” derivă din “februa” care înseamnă “mijloace de purificare”.
Sărbătoarea lui Junos Februata
Pentru romani, această perioadă e dedicată şi altei sărbători, cea a lui Juno Februata, zeiţa pasiunii, a femeilor şi a căsătoriilor. Pe 14 februarie, mai multe bileţele (cu numele fiecărei tinere scris pe ele) erau puse într-un container. Băieţii adolescenţi alegeau fiecare câte un bilet la întâmplare. Băiatul şi fata a cărei nume era scris pe bileţel formau un cuplu, se alăturau unor jocuri erotice şi participau la petreceri în întreaga Romă. După festival, ei rămâneau parteneri sexuali până la sfârşitul anului. Acest obicei a fost practicat până la decăderea Imperiului Roman.
Cum o sărbătoare păgână a devenit una creştină
În anul 494 d.Hr., papa Gelasius a redenumit Festivalul lui Juno Februato în “Sărbătoarea Purificării Fecioarei Maria”. Data a fost apoi schimbată pe 2 februarie, dar, mai târziu, s-a revenit la 14 februarie.
După ce împăratul Constantin a legalizat religia creştină, liderii Bisericii creştine doreau că sărbătorile păgâne să fie înlăturate din tradiţiile oamenilor. Lupercalia se afla primul pe această listă, dar cetăţenii Romei nici nu doreau să audă de renunţarea la această sărbătoare. Totuşi, trebuia să se facă ceva. Acelaşi papă Gelasius, de data aceasta în anul 496 d.Hr., reuşeşte să schimbe data de 15 februarie a Lupercaliei în 14 februarie şi s-o redenumească Ziua Sf. Valentin, numită după Sf. Valentin ce a fost executat în anul 270 d.Hr. pentru convingerile sale religioase.
În ziua de 14 februarie, atât Lupercalia, cât şi Festivalul lui Juno Februato au fost “unite” şi modificate într-o sărbătoare care să aibă valenţe creştine. Astfel, pe bileţelele care le extrăgeau băieţii nu se mai puneau nume de fete, ci nume de sfinţi, care erau trase atât de băieţi cât şi de fete. Era datoria fiecărui adolescent(e) de a imita viaţa sfântului al cărui nume se afla pe bileţel. Loteria sexuală a fost, într-adevăr eliminată, şi în locul acestora, băieţii puteau trimite mesaje romantice fetelor, în numele Sf. Valentin.
 Aşadar, de ziua Sf. Valentin, noi sărbătorim, de fapt, o sărbătoare păgână, ce avea ritualuri sexuale şi perverse, neavând nimic de-a face cu creştinismul…

.

0 comentarii :

Trimiteți un comentariu